La Craiova, jurnaliștii locali sunt foarte pătimași atunci când vine vorba despre fotbal, dar mai ales despre echipa din oraș, indiferent dacă se numește CS sau FC Universitatea.
Steaua a câștigat meciul cu echipa lui Cîrțu și a lui Săndoi datorită penalty-ului transformat de Rusescu, după ce Râpă a știut să cadă la contactul pe care l-a avut cu Bălgrădean, în suprafața de pedeapsă. După meci, steliștii au fost întrebați despre faza penalty-ului, dar Prepeliță, Rusescu și Gâlcă au spus că nu au văzut clar, deoarece erau departe de locul incidentului.
Și Cîrțu a certat o reporteră și un cameraman
Imediat după conferința de presă, Costel Gâlcă a fost luat la rost de un ziarist local, care purta pe el și o canadiană cu însemnele CSU. „Nu vă costa nimic dacă spuneați că n-a fost penalty”, a fost abordarea jurnalistului craiovean. „Nu am văzut. După ce văd faza, vă spun cum mi s-a părut”, a replicat Gâlcă.
Nervozitatea a fost destul de ridicată la partida cu Steaua. Inclusiv antrenorul de la CSU, Sorin Cîrțu nu s-a putut stăpâni. La final, el s-a dus la arbitrul Tudor să-i ceară socoteală pentru penalty-ul acordat bucureștenilor, dar după ce a văzut că e filmat, a împins și a țipat la un cameraman de la ProTV. Ulterior, la apariția în fața microfonului aparținând acestei televiziuni, Cîrțu a certat-o și pe reporteră pentru că a făcut aprecieri la adresa lui, la ieșirea necontrolată de la finalul meciului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER